EXCLUSIV| Adevărul despre divorțul dintre Raluca și Walter Zenga! Ce decizie au luat pentru a-și salva relația

Publicat: 26 aug. 2020, 08:41 Autor: Maria Apostol Vedete

După zvonurile apărute în presă cum că ar divorța, cuplul Raluca și Walter Zenga se pregătește de o vacanță romantică, în doi, fără copii și alte obligații, undeva într-o destinație exotică, aleasă cu grijă și atenție de boggerul de travel foarte bine cotat deja în Dubai, Raluca Zenga.

Astfel, cum a prins soțul ei puțin timp liber de la echipa pe care o antrenează în Italia, la Cagliari, și a putut călători, Mămica Zen a plănuit un itinerariu în Seychelles, mai precis în Paradis!

În destinația de lux, soții Zenga vor avea mai mult timp pentru ei, pentru că din cauza pandemiei, s-au văzut destul de puțin anul acesta, Walter fiind blocat în Italia, în cantonament, cu echipa Cagliari pe care o antrenează acolo, iar Raluca, în Dubai, în casa lor de pe malul mării, din Palm Jumeirah,  de peste 1 milion de euro,  cu copiii. Vor fi câteva zile bine meritate, iar Raluca asteaptă cu nerăbdare terminarea tuturor formalităților de vacanță pentru a putea pleca peste câteva zile acolo.

Acum câteva săptămâni s-a zvonit că după 17 ani de relație, Raluca și Walter Zenga nu ar mai forma un cuplu de un an de zile. Într-un interviu realizat exclusiv pentru Ciao.ro cu celebrul antrenor italian, iată cum definea Walter relația cu frumoasa lui soție și ce spunea despre secretul căsniciei lor!

 „Îmi place să spun că e o relație minunată pentru că după 17 ani e la fel, nu ca în prima zi, dar din punctul meu de vedere e o relație care a rezistat la mai multe cutremure, în fața multor situații negative, am stat mereu împreună și am rezolvat mereu problemele împreună. Așa trebuie să fie o familie! Din punctul meu de vedere, pe viitor va fi mult mai bine decât e acum pentru că vom crește mereu. Secretul este sprijinul pe care  i-l acord soției mele pentru tot ce vrea să facă, pentru tot, înțelegem relația la distanță, înțelegem și gelozia să ne respectăm reciproc, normal că mai avem și momente negative, pentru că așa se mai întâmplă în viață, dar  17 ani împreună sunt ceva  incredibil. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat posibilitatea să o cunosc pe Raluca și să avem această relație de durată împreună!„, a declarat Walter Zenga.

Publicat: 26 aug. 2020, 08:41 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă
×